Cele noua vieti a lui Chloe King-cartea

CĂDEREA. Cartea I  din seria CELE NOUĂ VIEŢI ALE LUI CHLOE KING de Liz Braswell

AI GRIJĂ CE DORINŢĂ ÎŢI PUI DE ZIUA TA!

Chloe King este o fată obişnuită de şaisprezece ani, care face lucruri normale – merge la şcoală, mai chiuleşte uneori ca să se întâlnească cu prietenii, e veselă, ia note bune. Dar, chiar înainte de a împlini şaisprezece ani, îşi doreşte tare mult ca viaţa ei să se schimbe, să devină mai interesantă, mai plină de acţiune, mai… periculoasă şi să cunoască iubirea. Şi iată că, în curând, începe să observe că i se întâmplă multe lucruri ciudate –  îi cresc gheare de pisică, vede perfect pe întuneric, devine tot mai agilă, iar când cade din cel mai înalt turn din San Francisco moare, după care învie…De acum înainte, viaţa ei tihnită se va schimba mult mai mult decât îşi dorise….

Începe să descopere cine este cu adevărat şi află că este originară din Ucraina, de unde a fost adusă în America de tatăl său adoptiv. De asemenea, că este descendenta unei mitice rase de feline, Mai, şi că menirea ei – în calitate de Unificatoare – este salvarea şi protejarea semenilor. Deci cele nouă vieţi trebuie puse în slujba apărării speciei sale. Va reuşi oare?

Mister, supranatural, suspans, planuri malefice, o poveste de dragoste – ce vă puteţi dori mai mult?

Nu uitaţi de serialul de televiziune produs de ABC Family. Amănunte găsiţi pehttp://www.theninelivesofchloeking.com.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s