Capitolul 15

Rose POV

Stiam ca antrenamentele nu o sa fie chiar usoare, dar nici nu credeam ca o sa fie atat de greu! Ca sa nu mai spun ca antrenorul ma calca pe nervi. Daca vrei sa inveti trebuie sa suporti orice Rosalie.

“Loveste mai tare!” imi spunea antrenorul, Kyo, in timp ce eu imi imaginam ca il omor cu mainile goale. “Lovesti ca o fata.”

“In caz ca nu ai observat inca, sunt o fata!” i-am raspuns pe un ton rastit care se pare ca la enervat pentru a dat drumul sacului de box si a incercat sa ma loveasca. “Ce naiba te-a apucat?!”

“Daca nu vrei sa ma asculti si sa inveti fara sa te ranesti, atunci o sa facem altfel. De astazi practicam lupta corp la corp. Asa ori inveti, ori o sa iti invinetesc fata aia draguta a ta. Tu decizi.” mi-a raspuns cu o expresie calma si letala pe fata. De data asta nu glumea. Grozav! Dupa ce ca era greu acum o sa ma mai aleg si cu vanatai. Asta patesti daca ai gura mare.

“Bine. De acum o sa te ascult si o sa facem cum vrei tu.”

“Foarte bine. Eu vreau ca incepand de astazi sa facem doar lupte corp la corp.”

“Ce?!” l-am intrebat uimita ca nici macar ce i-am zis nu i-a schimbat planurile. “Asa nu o sa invat niciodata!”

“Mai vedem noi.” si am vazut cum un zambet jucaus ii apare in coltul gurii.

Inainte sa ii dau o replica ceasul de pe peretele din sala in care ne antrenam ne-a anuntat sa orele de antrenament se terminase. Macar azi nu o sa iau bataie.

“Ne vedem maine, Rosalie.” mi-a spus intimp ce iesea din sala.

Eu trebuia sa ma schimb si sa ajung la munca inainte ca tura mea sa incepa. Altfel dadeam de belea, nu ca nu as avea destule. Tipul de la librarie nu mai aparuse, dar de cate ori ma gandeam la el simteam fiori pe sira spinarii. In timp ce ma schimbam primesc un telefon de la un numar necunoscut.

“Da?” am intrebat, insa nimeni nu mi-a raspuns. “Cine e?” Tot nici un raspuns. “Uite ce e chiar nu am chef de glume proaste asa ca spune-mi cine esti sau inchid.” Linistea a fost singurul meu raspuns. Am inchis telefonul, dar inima incepuse sa imi bata cu putere. Cine putea sa ma sune? Singurii care aveau numarul meu erau Christine, Logan si colegii de serviciu. Ei nu m-ar fi sunat niciodata si sa nu vorbesca. Am inchis ochii si mi-am limpezit gandurile. Nu te mai gandi la prostii Rosalie!

Ajunsa la librarie Maia era deja acolo.

“Unde ai fost?” m-a intrebat. “Ai intarziat.”

“Stiu. Imi pare rau am fost putin ocupata in dimineata asta. Ce e nou?”

“Cineva te asteapta de ceva vreme.”

“Cine?” am intrebat putin nelinistita.

“Eu.” am auzit vocea care imi bantuia visele si era acum in spatele meu. Era el. “Vreau sa vorbesc cu tine.”

“Nu am nimic de vorbit cu tine. Pleca! Nu te cunosc si nici nu imi doresc.” i-am zis fara sa ma intorc. Nu vroiam sa ii vad fata. Imi era de ajuns ca ma bantuia vocea lui, nu vroiam sa am si o fata care sa faca acelasi lucru. S-a apropiat de mine si vroia sa ma atinga. Simteam asta. Corpul lui emana o caldura care ma topea pe interior.

“Nu ma atinge. Pleaca. Te rog…” i-am spus cu o voce abia soptita si cu lacrimi in ochi. Imi venea sa plang si nu stiam de ce.

“Nu renunt.” A fost tot ce mi-a zis, iar apoi am auzit usa librariei inchizandu-se.

“Nu te inteleg. E un barbat superb si tu nici macar nu vrei sa te uiti la el.” a pus Maia cu o spranceana ridicata.

Nu i-am raspuns. Daca as fi deschis gura sa zic ceva as fi inceput sa plang si nu m-as mai fi putut opri.

Nu stiu cum a trecut ziua. Parca eram un robot ce executa comenzi. Cand am ajuns acasa nu am luat cina si nu am vorbit cu nimeni. M-am dus direct in camera mea. Vroiam sa dorm si sa nu ma mai trezesc vreodata.

Dimitri POV

Nu putusem sa ma duc a doua zi sa o vad. Fusesem ocupat cu aflarea informatiilor despre ea, iar acum cand in sfarsit am reusit sa o vad m-a respins. Nu intelegeam de ce ma respinge. Era ca si cum ma ura, dar stiam ca nu era asa. Nici nu ma cunostea. De ce sa ma fi urat? Si vocea… vocea aia era a lui Rose fara indoiala. Cand mi-a spus sa plec nu am putut sa nu observ durerea din vocea ei si nici nu am putut sa ma impotrivesc. Nu are rost. I-am zis ca nu o sa renunt, dar maine o sa plec. Cat mai departe de locul asta si de ea. Rosalie nu putea fi Rose. Ea nu m-ar fi respins chiar daca nu isi aducea aminte de mine. Stiu asta. Maine o sa plec.

 

 

Rose POV

            Maine o sa plec. Asta a fost ceea ce m-a trezit din somn a doua zi de dimineata. Vocea lui spunand ca o sa plece. Poate e mai bine asa. Nu il lasa sa plece. Mi-am auzit vocea din cap replicand. Ma uitam pe geam si ma simteam trista, ca si cum ceva s-ar fi rupt din mine. A fost un vis atata tot. Termina Rosalie! Auzi voci, ai vise ciudate. Clar esti nebuna. Am coborat jos si am fost surprinsa de ceea ce am vazut.

“Ce se intampla aici?” am intrebat-o pe Christine care statea de vorba cu Kyo.

“Buna si tie, Rosalie.” M-a intampinat acesta cu un zambet pe fata. “Christine m-a rugat sa trec pe aici sa ii spun ce progrese ai mai facut.”

“Sunt mandra de tine, draga mea.” mi-a rapuns femeia luandu-ma in brate. “Stiam ca o sa te descurci bine, dar nu credeam ca o sa fii atat de buna.”

Acum chiar eram confuza. Ce i-o fi spus Kyo?

“Mergem?” m-a intrebat el intrerupandu-mi sirul de intrebari din cap.

“Sigur.” am zis zambitoare.

Cand am ajuns afara si ne indreptam spre sala l-am intrebat “Ce i-ai spus?”

“Ca esti o eleva excelenta si ca inveti repede.”

“De ce ai mintit-o?”

Singurul raspuns pe care l-am primit a fost o ridicare din umeri. Asta insemna ca nu vroia sa discute despre asta, iar eu nu aveam de gand sa il presez.

“Deci ai ramas la decizia pe care ai luat-o ieri?” l-am intrebat odata ce am ajuns la sala.

“Cu privire la?”

“La luptele corp la corp.”

“Da.” a fost tot ce a zis si m-a pocnit! Nu-mi venea sa cred! Insa inainte sa apuc sa mai gandesc si altceva am cazut si m-am lovit de coltul mesei pe care era recuzita pentru antrenament.  Mi-am pierdut cunostinta si totul a inceput sa o ia razna. O multime de imagini au inceput sa imi apara inaintea ochilor si o multime de nume imi apareau in gand. Dimitri. Lissa. Janine, mama mea. Abe, tatal meu. Christian. Adrian. Sydney. Numele meu e Rosemarie Hathaway. Sunt gardian. Toata viata mi-a trecut prin fata ochilor, dar sirul imaginilor a fost intrerup de cineva care imi dadea palme peste fata.

“Rosalie, trezeste-te!” am auzit o voce strigand. Cine naiba e Rosalie?

“Poti te rog sa nu ma mai lovesti peste fata?” am intrebat deschizand ochii. “Ia-ti mainile de pe mine in momentul asta daca vrei sa mai respiri!” m-am rastit la el.

“Esti bine?” m-a intrebat ingrijorat.

“Da, sunt bine. Dar cine esti tu?”

“Nu iti amintesti de mine?”

“Ar trebui?”

“Rosalie ar fi bine sa te consulte un medic. O sa il sun pe Logan.”

“Cine e Logan? Si de ce ma tot strigi Rosalie?” am intrebat enervata la culme.

“Nu iti amintesti cum te cheama?”

“Normal ca stiu cum ma cheama! Numele meu este Rosemarie Hathaway.”

Rose. Rosemarie Hathaway.

Advertisements

12 thoughts on “Capitolul 15

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s