Capitolul 12

Rose POV

 

Cand am ajuns acasa nici macar nu m-am obosit sa vad daca era cineva, am urcat direct in camera mea si mi-am ingropat fata in perna. Nu stiu cat timp am stat acolo plangand, incercand sa-mi dau seama ce am facut. Ce se intampla cu mine? Cand Ryan ma luase de mana a fost ca si cum cineva a apasat pe un buton. Simtean ca ceea ce faceam e gresit, ca si cum nu era corect ca el sa ma tina de mana. Dar de ce? Asta ma framanta cu adevarat. Dupa ce m-am calmat nu a durat mult pana ce somnul si-a facut simtita prezenta, iar ceea ce am visat m-a tulburat mai mult decat intamplarea de mai devreme. Eram intr-o sala de gimnastica, imbracata cu un maieu si niste pantaloni de sport negri. Ce Dumnezeu fac imbracata asa? Am incercat sa ma schimb, dar parca mintea nu-mi mai asculta ordinile. Deodata m-am trezit impinsa afara din propriu trup: eram spectatoare la propriul vis. Cand usa din spatele celelaltei eu s-a deschis, s-a intors si am simtit cum i se taie respiratia si expresia de pe fata i se schimba. Deci priveam totul din afara trupului meu, dar inca simteam emotiile pe care le simtea si trupul. Ciudat. Spre ea se indrepta un barbat pe care eu nu il cunosteam, dar se pare ca eu cea din vis il stia prea bine, pentru ca simteam cum inima ii bate mai tare. Si trebuie sa spun ca avea si motive: barbatul din fata mea era inalt si cu un corp bine lucrat, avea parul castaniu si incepeam sa simt eu furnicaturi in degete – Vreau sa ii ating parul – , dar ceea ce mi-a atras cu adevarat atentia au fost ochii – acei ochi aproapre negri te ademeneau inauntrul lor si te invaluiau ca o patura de catifea. Era superb si ma intriga faptul ca se pare ca eu in cunosteam, sau ma rog il cunoscusem inainte sa imi pierd memoria. Oare asta sa fi insemnat ca incepeam sa imi recapat memoria? Si daca da, de ce imi aminteam de el si nu de parintii mei sau de cea mai buna prietena? Oare aveam o cea mai buna prietena? Inainte sa mai apuc sa meditez asupra acelor intrebari eu cea din vis s-a hotarat sa vorbeasca si cum nu puteam sa o opresc am decis sa ascult ce are de zis.

 
“Ai intarziat, tovarase. Cand ai spus ca o sa reluam antrenamentele imi inchipuiam ca o sa ne antrenam din greu pentru a recupera. Sau iti e frica ca nu cumva sa devin mai buna ca tine si sa iei bataie de la o fata?” a zis si un zambet i s-a intins pe fata. Si spre uimirea mea si barbatului i-a aparut un zambet in coltul gurii. Daca atunci cand era serios era frumos, acum ca zambea parea un inger.

 
“Nu, Roza, nu imi e teama ca ai putea sa ma bati intr-o zi. Am fost retinut de Alberta. Vroia sa vorbeasca cu mine.” Roza? Asta e numele meu? Nu suna a nume american. Dar poate ca nu sunt din America.

 
“S-a intamplat ceva? Sa stii ca eu nu am mai facut nimic.” La auzul acestei replici barbatul a inceput sa rada. Era un ras care ii umplea eului din vis inima de caldura.

 
“Stiu. Nu e vina ta.” a zis dupa ce s-a calmat. “Haide sa ne antrenam.” i-a zis si apoi au inceput sa se lupte. Lupte? De ce Doamne iarta-ma ma luptam cu el? In fine ma luptam era putin cam mult spus pentru ca in realitate nu il atingeam, ci doar mimam loviturile. Priveam fascinata scena cand deodata totul a luat o intorsatura ciudata: a inscenat o lovitura, iar cand eu am eschivat-o m-am lasat prea mult pe spate si mi-am pierdut echilibrul. El a incercat sa ma prinda, dar era prea tarziu si nu a reusit decat sa cada si el peste mine. Iar acum eu cea din vis statea intinsa pe jos cu acel barbat peste si erau foarte aproape. Se priveau in ochi cu o asemenea intensitate ca m-au facut sa imi doresc sa intorc privirea, dar daca asta era o amintire nu puteam sa pierd nimic. Cand i-a atins fata eului din vis am simtit cum corpul meu se trezeste parca la viata si ma cuprinde un fior de dorinta – vroiam sa il sarut. Iar dorinta mi-a devenit realitate cand el si-a unit buzele cu eu cea din vis si au inceput sa se sarute. Am ramas socata atat de privelistea pe care o aveam in fata cat si de senzatiile pe care le simteam. Buzele lui erau cel mai dulce lucru pe care il gustasem pana atunci, nu se comparau cu nimic in lume. Erau moi si catifelate, iar atingerea lor era absolute electrizanta. Cand in sfarsit s-au despartit din lunga sarutare si el a deschis gura sa spuna ceva am auzit cum cineva ma striga si m-am trezit.

 
“Rosalie!” am auzit-o pe Christine strigand inainte sa ii vad fata si aveam senzatia ca nu e prima data cand ma striga.

 
“Sunt treaza! Ce s-a intamplat?” i-am raspuns si am observant ca aveam parul lipit de fata din cauza transpiratiei si atat hainele mele cat si asternuturile erau umede.

 
“Ai avut un cosmar. Ai inceput sa tipi si m-am speriat. Am crezut ca esti in pericol.”

 
“Christine” i-am zis privind-o in ochi “am facut altceva inafara sa tip? Am zis ceva? Un nume?” Orice. Aveam nevoie sa aflu orice, chiar si cel mai mic detaliu conta.

 
“Da” a raspuns ea dupa ce s-a gandit putin. “Spuneai ceva de niste lupte. Ce anume ai visat Rosalie?”

 
Lupte? Nu puteam sa zic si eu altceva decat asta? “Nu stiu ce am visat Christine.” am mintit-o, dar nu vroiam sa o nelinistesc si pe ea. Eram eu nelinistita cat pentru amandoua.

 
“Vrei sa stau cu tine pana adormi ca sa nu te simti singura?”

 
“Nu, nu e nevoie.”  i-am zis si i-am strans mana. “O sa fiu bine.”

 
Mi-a mai aruncat o privire care spunea ca o sa discutam despre asta dimineata, dupa care a plecat. Eu m-am schimbat de hainele umede si am schimbat asternuturile, iar apoi m-am bagat inapoi in pat cu o intrebare in minte care nu avea sa ma lase sa dorm pentru restul noptii: Cine era barbatul din vis?